Emilia Moldovan

A inceput la Cluj TIFF – festivalul de film al carui generic ruleaza de ceva timp cu cei doi Piersici in roluri principale. Tinarul Piersic se pare ca nu asculta ce-i spune tatal sau iar acesta isi scoate casca(masca?)si spune cu naduf ardelenesc: BAT GURA DEJABA.

Nu stiu ce anume din miscarea dezordonata a sindicatelor si lipsa de coerenta dar mai ales de unitate ma  face sa ma gindesc la acesta replica si sa spun ca Piersic senior: Isi bat gura degeaba cu totii, oricum nu-i asculta nimeni si daca mai fac multa galagie loazele astea din popor mai gaseste guvernul vreun articol in constitutie sa instituie chiar si legea martiala(o mai fi existind?….)

Ati inteles ca paragraful de sus face parte dintr-un scenariu de film. Deci, cum va spuneam, a inceput la Cluj Festivalul Internatinal de Film Transilvania….

La ce mai folosesc bugetarii acum ca i-a demonizat presedintele comparindu-i cu omul cel gras calarind slabanogul de privat? Pina nu demult privatii erau cei aratati cu degetul – ei sugeau singele poporului, ei aveau nerusinarea sa faca profit din care sa dea statului o buna parte si culmea, le mai  ramanea si lor!

A venit rindul bugetarilor, al pensionarilor, al somerilor si al altor categorii de ‘grasi’ sa fie socotiti vampirii poporului! De unde pina mai ieri se vorbea de marirea salariilor profesorilor , ale medicilor, marirea pensiilor , de reforma in administratie cu functionari competenti bine platiti,  acum se vorbeste de reduceri drastice de salarii, pensii, subventii,slujbe.

Pe rind, aproape  toti cetatenii  vom fi vinovati intr-un fel sau altul. Spun aproape, pentru ca cei putini care au cheile vistieriei statului – incredintate prin vot – nu sint niciodata vinovati, ei doar arata cu degetul pe cei care trebuie sacrificati la un moment dat. Deci acum: afara cu bugetarii din tara!

De cîteva săptămîni mă tot pregătesc să reiau postările pe blog. Să scriu adică. Despre ce? Despre economie? despre politică? despre educație și influența ei asupra economiei? despre fonduri europene? După 20 de ani de capitalism românesc sau ce o fi, cum s-o fi numind acest talmeș-balmeș de reguli nerespectate, hoții nepedepsite, performanțe neapreciate, personaje incompetente și de o mediocritate agresivă stăpîne peste banii românești și cei europeni, imi vine pur și simplu să mă retrag “ în pustie ”.

Vouă nu?

De curind am avut intilnirea de 30 de ani de la terminarea facultatii. Ani de zile ne-am mindrit cu totii ca am terminat o facultate de elita, Relatii Economice Internationale, ASE, Bucuresti. Ani de zile, si mai ales ultimii 20 (in  primii 10 nu ni s-a permis sa lucram in comert exterior, locurile erau ocupate de cei care conduc si acum tara) n-am vrut sa recunoastem ca sintem un fel de ‘ratati de elita’, stiutori de carte, cu o cultura generala de invidiat  dar intr-un fel prea instruiti si considerati prea tineri de  fostul regim si depasiti si prea batrini in actualul regim. Unde sa-si fi gasit locul cunostintele  noastre despre  economia de piata capitalista in capitalismul salbatic ce a inceput in anii ‘90, cu tunuri rasunatoare date bancilor, vinzari pe nimic ale proprietatilor, dispretul total fata de banul public?

Am descoperit acum ca din generatia noastra considerata de catre profesori ca una din cele mai bune nimeni nu face politica, niciunul dintre noi nu este ministru sau macar secretar de stat. Ba mai mult, multi dintre noi sint condusi de ”activisti” mai prosti decit comunistii din ultimii ani ai regimului. A cui e vina?

Scrisoarea colegului nostru Petru Dumitriu e un fel de manifest al generatiei noastre si de aceea o redau in intregime. Scoala temeinica din “iepoca” atit de mult hulita isi spune cuvintul si in stilul aproape literar din “manifestul de simtire si vointa” a lui Dumitriu. Este trist ca in textele economistilor de azi limba romana e de cele mai multe ori saraca, schiloada si neglijata.

“Dragi colegi,
După cum simt eu, aniversarea promovării facultăţii devine mult prea importantă pentru a nu se cuveni să contribuim mai mult şi mai mulţi la reuşita ei. Nu vorbesc de organizare şi logistică – impecabile – pentru care le sunt îndatorat şi recunoscător inimoşilor noştri colegi, în frunte cu Adrian Băţăgui. Mă gândesc la impactul emoţional al întâlnirilor noastre, mai profund decât mi-aş fi putut închipui până mai ieri.
 
Toate nedreptăţile, excesele, asperităţile şi răutăţile irepetabilei noastre studenţii s-au estompat. În ciuda declinului datelor biologice, mi-aţi părut toţi mai frumoşi. Indiferent de bilanţul confruntărilor voastre cu viaţa, mi-aţi părut toţi mai înţelepţi.
 
Revederile noastre nu sunt o simplă repetiţie, ci par a avea propriul lor destin. Am stat de vorbă sau m-am împrietenit cu oameni cu care nu schimbasem vreodată vreun gând, sentiment, vis sau măcar notă de curs. Am fost fascinat de mici mărturisiri sau sumare povestiri care îmi confirmă încă o dată, ceea ce mi s-a spus de-atâtea ori, dar tot de-atâtea ori n-am luat în seamă, şi anume că putem fi toţi la fel, deşi suntem atât de deosebiţi.
 
Mai apoi, în afară de raportarea la noi înşine, am descoperit cu plăcere că nu suntem nişte creiere spălate, nişte mecanisme inerte programate doar să se autoconserve, oriunde,  oricând şi oricum. Noţiuni pe care le credeam uitate, patriotismul, genetica naţională, locul românilor în istorie, dispărute din conştiinţa şi retorica publice, le-am regăsit cu plăcută surprindere în preocupările colegilor noştri, a celor legaţi de glie, prin forţa împrejurărilor, dar mai ales a celor plecaţi, prin forţa voinţei, pe alte meleaguri, de unde României nu i se mai văd metehnele, iar virtuţile sunt amplificate de lentilele depărtării.
 
Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că generaţia noastră, mai ales a buimacilor rămaşi aici, a fost cumva ironizată de istorie ! Nu apucaserăm să ne împlinim şi să ne bucurăm de opţiunile, puţine câte erau ele, oferite de vechea societate, iar după cei zece ani de aşteptare ne-am trezit în postura de întârziaţi la reconstrucţia noii societăţi. La 34 de ani eram prea tineri, la 35 păream deja bătrâni. Am avut vise care şi-au pierdut brusc sensul, am plecat pe drumuri care nu ştiam unde duc. Cei mai mulţi dintre noi am avut tăria să ne recompunem, să ne reconstituim energiile, să reconstruim dorinţele. Unii au fost răniţi ireversibil, alţii au rămas cu cicatrice. Să ne luăm revanşa! Să nu uităm că suntem o generaţie unică, martori maturi şi conştienţi ai două epoci atât de deosebite, nepervertiţi nici de iluziile dogmatice ale celei vechi, nici de făţărnicia lacomă a celei noi.
 
Din considerentele de mai sus şi din altele, vă propun ca peste 5 ani să ne întâlnim altfel. Probabil că nu vom face alţi copii, nu vom îmbrăţişa alte meserii, nu vom urca la alte cote sociale sau profesionale. Nu vom putea să ne încărcăm bateriile doar marcându-ne ascendenţa cronologică. Ar fi dureros să ne revedem numai ca să ne numărăm dispăruţii, să ne anunţăm victoriile provizorii sau înfrângerile durabile în faţa asaltului bolilor şi, în aşteptarea amurgului, să raportăm îndeplinirea planului la nepoţi. Vă mărturisesc că, printre altele, acest îndemn al meu de a schimba diapazonul cuvintelor noastre de revedere mi-a fost inspirat de contrastul între uşoara, dar vizibila noastră blazare din acest an, şi extraordinara vitalitate intelectuală a familiei Sută.
 
Aş vrea să fim altfel şi să ne concentram asupra noastră şi a convingerilor noastre, să scoatem în evidenţă lucruri colaterale, mărunte, banale, frivole, neproducătoare de venit sau de urmaşi, dar grăitoare despre noi înşine: colecţia de ceasuri sau de timbre, culegerea de versuri, acţiunile caritabile, caietul de desene, scrinul cu amintiri etc. Cu alte cuvinte, accesoriile mai mult sau mai puţin banale ale unei existenţe pe care nu o definim doar prin eşantioanele standard ale destinului (familie, carieră, proprietate), ci şi prin ingredientele în cantităţi infime, care fac aroma diversităţii vieţilor noastre. Unii au făcut-o deja! S-o facem toţi!
 
La modul concret v-aş invita :
Să ne decidem încă de pe acum că vom participa cu orice preţ şi în orice împrejurare la întâlnirea de peste 5 ani.
Să ne străduim prin toate mijloacele să determinăm pe toţi colegii care ezită să participe la reuniune, convingându-i că nici unul dintre motivele lor de reţinere nu este mai puternic decât cantitatea de energie pozitivă pe care un astfel de eveniment îl produce.
Să ne pregătim cu responsabilitate şi seriozitate pentru această întâlnire cu tot ce avem mai puţin cunoscut în noi.
Să înlocuim ritualul uşor formal al strigării catalogului cu o sesiune liberă de confesiuni în faţa microfonului, în timpul ospăţului, în libertate şi frivolitate.
Să ne surprindem prietenii cu lucruri, vorbe, idei, glume, povestiri, amintiri, care să ateste cât de vii şi semnificativi încă vom fi.
Să eliminăm arbitrarul disc-jockey-esc al muzicii de fundal şi fiecare participant să aducă pentru CD-player o preferinţă muzicală proprie care, laolaltă cu celelalte, să ne exprime individual şi colectiv.
Să limităm sesiunea oficială la ASE la câteva mesaje esenţiale, elaborate pe bază de voluntariat.
Să alcătuim o mică expoziţie de trofee ale generaţiei noastre în orice sferă de activitate (cărţi, medalii, premii, diplome).
Să adoptăm de fiecare dată când ne întâlnim un “manifest de simţire şi voinţă” pe care să-l transmitem ca releu viitoarei reuniuni.
Să nu-i lăsăm singuri pe ultima sută pe organizatori; să-i ajutăm cu ideile noastre astfel încât să nu fim doar co-finanţatori, ci şi co-autori ai evenimentului.
Cu prietenie,
 
Petru Dumitriu”

De curind am fost prin judetul Sibiu si am trecut prin satul sasesc Biertan care a devenit celebru prin Biserica-fortareata foarte frumoasa si as spune foarte prost ingrijita, ca aproape tot ce e face parte din mostenirea lasata de sasi. In aceasta fortareata exista o temnita numita ” a impacarii” unde pe vremuri episcopul catolic ii trimitea pe cei care voiau sa divorteze si le dadea o singura lingura, o singura farfurie, un singur pat si ii lasa 2 saptamani sa se impace, altfel era de rau pentru ei in comunitate. Se spune ca in 300 de ani doar un singur cuplu a indraznit sa treaca peste amenintarile cu excomunicarea si a divortat totusi.

Nu vi se pare ca “episcopul” nostru de Cotroceni a procedat la fel bagandu-i pe pedelisti si pe pesedisti in Temnita Impacarii – a se citi Guvern -in speranta ca vor lua exemplu de la sasi si chiar se vor impaca? Tot o singura lingura le-a dat, o singura farfurie si un singur pat. Necazul e ca le-a dat doar O SINGURA TARA pe care au terminat-o de “mincat” inainte de expirarea perioadei de impacare!

INVATATI !  INVATATI !  INVATATI !

Lenin ar fi mandru de mine ca il citez. Dar pe cine altcineva sa citez? Si chiar cred ca  indemnul lui rostit de trei ori e metoda infailibila de iesire din orice criza. Nicicand nu se potriveste mai bine indemnul ca acum in Romania, cand inflatia de diplome ascunde o lipsa enorma de cunostinte, de cultura, de invatatura de orice fel. Nu functioneaza niciun domeniu pentru ca nu sunt oameni dispusi sa invete sa faca sa mearga lucrurile in beneficiul tuturor. Iar cei care – putini la numar – sunt dispusi sa invete sint priviti condescendent si marginalizati deinadata ce arata ca stiu ceva si pot contribui la bunul mers al vreunui domeniu. Si totusi, cu toate piedicile, cu toti impostorii cu studii precare aflati in posturi de conducere, cu toata atmosfera anti-cultura si anti-invatatura  degajata de politic, ramane acest indemn cu semnificatii ultimative: INVATATI ! INVATATI ! INVATATI! daca nu vreti sa  va fie rusine la un moment dat in ce tara va treziti dimineata!

Tot despre intreprinzatori vreau sa scriu. Ne straduim, eu impreuna cu colegii dintr-o asociatie, sa dam un titlu unui proiect strategic care ar urma sa se ocupe de antreprenori, de promovarea atreprenoriatului. Cuvintele ‘intreprinzator’ si ‘antreprenor’se folosesc cu generozitate si frateste in documente dupa cum i-a venit traducatorului mai bine.

Inainte de revolutie daca erai (prea)intreprinzator ajungeai la ‘ilicit’ (un fel de DNA de acum dar muuult mai eficient). Cat despre celalalt termen, singurul antreprenor era cel de pompe funebre!
Lasand gluma la o parte, trebuie sa marturisesc ca n-am crezut ca va fi atat de greu sa incropim o agenda de obiective care sa nu sune numai frumos ci si sa reflecte o oportunitate reala si realizabila.
Sa presupunem ca dintr-un oras mic, fost industrial, actualmente mort din punct de vedere economic, sustinut mai mult social de catre stat decat din veniturile realizate in mediu privat, ne alegem un grup tinta (someri, persoane defavorizate, tineri absolventi de liceu sau de facultate, persoane casnice apte de munca, etc.) si il antrenam in acumularea de cunostinte care ii vor permite sa inceapa o afacere proprie. Ii furnizam, dupa toate regulile si teoriile ce trebuie sa faca sa fie intreprinzator. Si pe urma?
Cele mai importante cunostinte si informatii nu i le vom putea furniza prin cursurile noastre: cum sa dai spaga, cum sa suni o cunostinta sa poti depune situatiile la fisc mai tarziu sau sa iti recuperezi peste rand TVA ul, cum sa faci rost de avize si atestate mai repede, cum sa scapi de amenzi, cum sa te inscrii intr-un partid aflat la putere si sa inchei mici contracte cu profit mare, cum sa fentezi criza etc.
Asta cu fentatul crizei nu prea tine, nu e nimeni inca ‘doctor’ in domeniu, nici macar la nivel mondial!
Speram numai ca aceasta criza sa nu tina atat de mult incat cuvantul ‘antreprenor’ sa-si recapete intelesul vechi!

“Pe pasii domnului astuia foarte mare care se cheama intreprinzator, pe pasii astuia se naste toata civilizatia moderna”. Spusele memorabile ale lui Petre Tutea trezesc un ras amar cititorului roman si in special intreprinzatorului  roman care s-ar intreba ca intr-o comedie americana: WHO,ME?

Adica, despre mine se vorbeste? eu sunt cel cu civilizatia? Unde scrie? In ce carte? Unde se vinde ca vreau sa cumpar mai multe exemplare , tot atatea cati ministri sunt in Guvern plus  parlamentari, politicieni, functionari si sa li le trimit prin curier expres. Faptul ca ne dau toti sistematic in cap cu impozite, accize, amenintari, legi proaste si cu prevederi contradictorii, amagiri cu credite imposibile si garantii fantasmagorice  arata clar ca n-au citit respectiva carte. Taxele postale pentru expedierea cartii atator persoane le suport eu, MARELE DOMN si le consider nu o pierdere ci o investitie in trezirea la realitate a destinatarilor.

Povestea Croitorasului cel viteaz cu isprava lui ‘ 7 dintr-o lovitura’ e prima care imi vine in minte citind Ordonanta 37 cu destituirea tuturor directorilor de servicii deconcentrate dintr-o singura lovitura! N-am citit si n-am ascultat  niciun comentariu la adresa ordonantei cu pricina, fiindu-mi lehamite deja de sutele de comentarii ale celorlalte ordonante privitoare la administratia publica. Neluand in seama istoriile si dramele personale, firesti in asemenea destituiri, se impun anumite aspecte generale, care conduc in opinia mea la concluzia ca aceasta masura e in proportie mai mare benefica decat neinspirata:

1. Chiar si in ultimii ani ai perioadei de dinainte de ‘89 nu se mai prea acceptau in functii de conducere simpli politruci cu studii de tractoristi, era totusi nevoie de specialisti. In buna traditie a poporului roman, care ia mereu totul de la capat si nu invata nici din experienta proprie, nici din cea a altora s-a inceput iar popularea functiior de conducere cu repetentii din epoca. Care repetenti sunt si azi in aceleasi functii de douazeci de ani.
2. E interesant de vazut cati dintre ei vor avea capacitatea de a mai invata ceva pentru a deveni manageri! Majoritatea s-au bazat numai pe apartenenta politica , care la drept vorbind n-a fost aceeasi timp de douazeci de ani ci s-a schimbat la 4 la 3 sau chiar la cate o jumatate de an , in functie de binecunoscuta ’stabilitate’ in administratia romaneasca
3. Pe de alta parte este evident ca nu vor reusi nici acum cei mai capabili sau competenti sau profesionisti, dar proportia de simpli politruci fara alte abilitati se va reduce simtitor in primul rand ca nu mai suntem chiar de capul nostru, suntem membri in UE si avem niste reguli de respectat.
4. Incremenirea in aceeasi structura nu face bine nici macar persoanei care e director de 20,15,10 ani! Stiind ca majoritatea directorilor sunt de sex masculin, ne punem intrebarea ce fel barbati sunt aceia care stau de atatia ani cu capul plecat, fara initiative personale, fara opinii proprii, constransi sa faca mereu sluj la mai marii zilei?
5. Mai marii zilei sigur ca isi doresc in functii persoane de incredere dar nu mai pot numi directori numai  pe acest criteriu, acestia trebuie sa si stie ceva , ba chiar sa conduca eficient ‘fieful’ daruit si, macar de ochii lumii, cu obiectivitate. Altfel, scadenta alegerilor cade ca o ghilotina si scurteaza dramatic din procente.
6. Scriu toate astea gandindu-ma ca macar o parte din aceste aspecte de bun simt sunt luate in considerare de Croitorasul cel viteaz! SAU NU?

Cei ‘7 dintr-o lovitura’ din poveste nu erau dusmanii croitorasului ci simple muste! Cu atat mai simplu!

Avem buget, avem ministru, avem valoare!

Si nu o spun peiorativ, desi fraza suna cam manelist. Am fi putut sa decretam pana acum in  nenumarate ocazii moartea reformei, sau macar faptul ca ‘numa un pic s-o hodinit’ cum spune un cantec popular, si anume:
-Ministerul Administratiei si Internelor a scos cuvantul REFORMA din denumire
-MAI ca era sa nu avem ministru, asa se succedau demisiile!
-spectrul diminuarii posturilor si sporurilor din administratie plana asupra tuturor
-cand se spunea ceva despre respectivul minister era vorba mai mult despre Interne decat despre Administratie, lucru destul de frustrant pentru functionarimea de la ghisee sau birouri din diversele institutii ale statului.
-inaltii functionari publici nu mai sunt asa siguri de posturile lor ‘apolitice’ de conducere
-etc.
Si totusi, reforma functiei publice asa cum se prezinta in cadrul Proiectului Tinerilor profesionisti(YPS) este o dovada – cam firava, e drept – ca reforma in administratie se intampla. Principala realizare a proiectului YPS este crearea unui corp de manageri publici, neutri din punct de vedere politic, capabili sa sprijine modernizarea administratiei publice printr-o noua viziune stimulata si dezvoltata pe parcursul formarii lor atat in Romania cat si in statele Uniunii Europene.

Faptul ca nu sunt in conducerea de top a institutiilor ii fereste de riscul de a fi obligati sa iasa din neutralitatea politica iar criteriile de selectie si examenele pe care trebuie sa le dea, limbile straine pe care trebuie sa le stie bine ii plaseaza pe un loc privilegiat fara sa fie nevoiti sa faca recurs la nepotism sau sprijin din sfera politicului.

Tineri din diverse sfere de activitate au acces la acest proiect pe baza cunostintelor si abilitatilor proprii si vor fi formati atat in tara cat si in Europa, iar prin proiect s-a prevazut repartizarea lor obligatorie in diverse institutii.” Ei sunt pregatiti sa devina specialisti in management,orientati spre rezultate ceea ce implica o larga intelegere a misiunii, sarcinilor si responsabilitatilor adminstratiei publice. Ei inteleg nevoia de imbunatatire prin invatarea realizata prin feedback si o monitorizare atenta a rezultatelor. Abilitatile lor de lucru in echipa orientat spre atingerea obiectivelor, de comunicare la nivel intern si extern si de coordonare, le permite sa aduca o contributie semnificativa in toate activitatile derulate de administratia publica. Cunostintele lor de limbi straine sunt un atu major in crearea si dezvoltarea unei largi retele europene si a parteneriatelor” se arata in brosura ‘Un pas inainte pentru reforma’editata prin YPS.

Cunosc destul de multe persoane care sunt manageri publici si activitatea lor, deci nu vorbesc numai ‘din carti’si sunt convinsa ca vor schimba ceva in administratia publica, cu conditia sa nu se lase intimidati de ,vechea garda’, in special functionari de conducere, inraiti in obedienta fata de politic si cu studii mai mult decat precare dar cu o indarjire in a-si apara mediocritatea si sinecurile demna de scopuri mai nobile. Le-as sugera sa nu isi mai piarda timp pretios cu conceperea si redactarea lucrarilor de masterat, licenta si alte asemenea pentru sefii lor ci sa faca ceea ce au invatat mai ales in componenta formarii lor desfasurata in statele Uniunii Europene: schimbarea si modernizarea administratiei.
Ma astept ca si prin contributia lor, sa ajungem sa nu mai avem impresia ca traim intr-o tara a manelistilor si interlopilor.